1 Martie

 Cateodata cred ca la mine e problema  , cred ca am prea multe vise , fantezii , cosmaruri si paranoia in cap  pentru a mai fi fericita ... Nu stiu cand am fost vrodata fericita dar stiu ca Tu  mi-ai adus multe zambete pe fata .Nustiu cine e devina  poate cu siguranta eu !>Dar de unde  sa imi dau seama daca tu  nu vrei sa vb cu mine , de unde sa imi dau seama daca  mai merita sa caut fericirea in ochii tai daca nu tu ma respingi , de unde sa imi dau seama daca  te mai iubesc daca prin fata mea trec doar fractiuni de secunde cu clipe murdare si cateva sperante  orbite de soare , de unde sa stiu daca eu sunt problema daca tota lumea  tace , de unde sa stiu ca ti-am facut rau cand  tu esti indiferent . 
Asa si acuma ce sa fac sa mor ? Crede-ma scumpule daca  mi-ar zice cineva ca daca  ma pun in pat si inchiid ochii am sa mor , nas ezita, pentru  ce ? Daca nimeni nu imi ziice unde am gresit cu adevarat . As vrea sa  pot macar sa te mai privesc in ochii cum o faceam  demult ,  dar dece nu imi dai ocazia asta ? Dece nu  vrei sa ma inveti cum sa  ma schimb , dece nu ma inveti cum sa  te iubesc . De ce imi aratai mereu partea ta intunecata napasanduti ce lasi in urma . De ce a trebuit sa ne intalnim ?! Dece a trebuit sa fie  cum e acuma ?
Stii foarte bine ca  nu imi pot lasa  demonii in pace ,stii foarte bine ca traiesc in lumea mea cu parerile mele , cu zambetele mele, cu tipetele mele , CU FITELE MELE , si cu ochii tai . Poti incerca  ?hai te rog , riscate si incearca sa ma schimbi invata-ma cum sa fiu dinou fericita .Stii foarte bine ca povestea noastra a inceput ca find o gluma si  acuma se termina ca fiind o drama .

Imi pare rau nam cum sa renunt la veninul meu , la cosmarurile din capu meu , la tigarile mele , la  spiritele ce vin si pleaca din  trupul meu , la Dumnezeu , la scriis , la rugaciiuni , la dorintele mele sinucigase , la tine . Eu am renuntat la  mine din momentul in care am zis primul te iubesc stiu ca poate  vorbele mele , faptele mele , gesturile mele , nu zic asta dar eu chiar am renuntat  la mine . 
Crede-ma n-am dece sa mint   aici , nam dece sa ma mint . Dar am dece sa fiu trista , sa plang , sa MOR  :).

Neuroni Oglinda - celulele cu care poti citi mintea umana

"Cu neuronii oglinda nu trebuie sa pretindem ca suntem in pielea altei persoane... ne aflam practic in mintea unei alte persoane."- Marco Iacoboni

Simt. Exist. Simt ceea ce simti si tu…

      Plangi si iti pot simti durerea. Razi si imi vine sa imbratisez soarele razand la randul meu. Ma uit la tine in timp ce tremuri in ploaie si ma trece un usor tremur de frig. Te uiti la mine cu durere. Durerea ta devine parca durerea mea. Te uiti la mine cu tristete. Stiu ochii aceia. Cunosc acea expresie. Ma imbratisezi si nu doar ca te imbratisez, dar imi vine sa imbratisez lumea intreaga. Te bucuri si imi vine sa ma bucur la randul meu. Dansez. Ma joc. Plang. Ma intelegi de ce. Iti vine sa dansezi, sa te joci, sa plangi, sa faci la fel. Cant si vibrez la concertul artistului meu preferat. Mii de oameni fac acelasi lucru ca mine, canta si vibreaza, si nu se minuneaza nimeni de ce o facem. Intr-un mod miraculous, fara cuvinte, ne intelegem fara cuvinte unul pe altul. 

Ma uit la tine si “simt” ca o sa spui ceva. “Intuiesc” ceea ce o sa-mi spui. Ma uit la tine si tu te incrunti. Eu stiu, eu inteleg motivul pentru care te incrunti. Nu trebuie sa mi-l spui. Nicio nevoie de cuvinte. In creierul meu, nu exista o diferenta neuronala intre mine si tine facand gestul de a te incrunta. Ma uit la tine in timp ce vrei sa inhati sau sa iei un anumit obiect in mana si stiu, in functie de reactiile tale, cum te simti tinand acel obiect. Pot face presupuneri exacte cu privire la greutatea sa, textura, materialul din care este confectionat. Este ca si cum eu insami l-as tine in mainile mele. Chiar eu i-as simti cu pielea textura. Chiar degetele mele i-ar sustine greutatea. Vad cum iti strangi mana si o indrepti spre mine, nu spre persoanele de langa mine, si sunt sigura ca urmeaza sa-mi dai acel obiect MIE, nu celorlalti.

Mie place muzica soft cand afara ploua. Inteleg de ce iti place si tie. Mintea mea face presupuneri uluitoare in legatura cu ceea ce ai putea simti, spune sau face…. Inteleg chiar de ce citesti acest articol. Inteleg de ce gasesti fascinanti neuronii-oglinda despre care o sa citesti in continuare. Fiindca acesti neuroni nu-si spun ceea ce se intampla, ci iti ARATA. In cazul meu, ca si in cazul tau, in creierele noastre, concomitent, se aprind si se lumineaza aceiasi neuroni - neuronii oglinda. Sunt neuronii responsabili pentru abilitatea umana de-a empatiza, de-a ne conecta emotional si fizic unii cu ceilalti.

“Sa percepi e sa suferi.” (Aristotel)

    Neuronii oglinda se ‘aprind’ cand executam o actiune sau cand vedem pe altcineva facand o actiune. Ei sunt cei care ne ajuta sa dam un inteles comportamentului altor oameni, sa le ‘citim’ mintea, sa le intuim actiunile, sa le interpretam gesturile, sa ne punem in pielea lor. Empatia este partial o chestiune de psihologie. Mai nou, oamenii de stiinta sustin ca este una care tine de biologie. Iar aceasta abilitatea de-a simti, de-a citi, de-a empatiza, de-a te conecta cu o alta fiinta umana… poate fi o minune, o minune umana.

Ce poate fi mai frumos decat sa fii acolo pentru ceilalti, intelegandu-i, sprijinindu-i, traind ceea ce traiesc si ei, experimentand starea de profunda conexiune? Aceasta abilitate de-a simti, de-a citi, de-a empatiza, de-a te conecta cu o alta fiinta umana… poate fi insa si o povara. Oare nu este coplesitor, neplacut, frustrant ca in spatiul personal cu emotii sa navaleasca emotiile si energiile celorlalti? Nu-ti sunt suficiente cele proprii? Nu sunt prea mult si emotiile celorlalti? Este insa necesar sa ne folosim de acest sistem innascut al neuronilor oglinda. Nu vrem oare sa ramanem conectati cu cei pe care ii iubim?...